Casa Corpului Didactic a judeţului Bistriţa-Năsăud
– o instituție centenară

• Începutul activității Caselor Corpului Didactic poate fi fixat atunci când, la sfârşitul veacului al XIX-lea, mai precis în 1896, ia fiinţă Casa Şcoalelor, prin grija lui Petru Poni, ministrul învăţământului. În 1902, Spiru Haret, marele reformator al învăţământului românesc, înfiinţează Casa Corpului Didactic, cu titulatura iniţială Casa de Economie, Credit şi Ajutor a Corpului Didactic București, devenită model pentru asemenea instituţii, apărute treptat în întreaga ţară. Aceste instituţii, care au influenţat puternic învăţământul românesc, au fost desfiinţate în 1946. Prin Legea Nr.6/1969 privind Statutul personalului didactic, după o reorganizare administrativ-teritorială a ţării, în 1968, Casele Corpului Didactic au fost reînfiinţate la nivelul judeţelor, activitatea fiindu-le reglementată prin O. M. nr.10937/1971.
În plan judeţean, prin decizia nr. 126/ 20 aprilie 1971 a Consiliului Popular al Judeţului Bistriţa-Năsăud, este înfiinţată Casa Corpului Didactic din Judeţul Bistriţa-Năsăud, cu sediul în Bistriţa, „începând cu data de 1 mai 1971”. Presa consemnează duminica de 25 aprilie 1971 ca dată la care a fost inaugurată activitatea „Casei judeţene a corpului didactic”. Festivitatea de inaugurare s-a desfăşurat în aula Liceului nr. 1 din Bistriţa.


• Un alt ordin de ministru, nr. 9802/8 octombrie 1986, desfiinţează, din nou, în mod abuziv, Caselor Corpului Didactic. Prin desfiinţarea din 1986, se pierdea experienţa colectivului instituţiei şi se bloca în parte accesul cadrelor didactice la baza de documentare, care nu a mai fost înnoită. În perioada cât a fost desfiinţată, biblioteca instituţiei, care deţinea un bogat fond de carte de specialitate, a continuat să funcţioneze arondată pe lângă o unitate de învăţământ, fără să părăsească totuşi locaţia iniţială, pe al cărui frontispiciu era incrustat în tencuială numele instituţiei – Casa Corpului Didactic.


• Prin O. M. nr.9867/20 martie 1990 (ministrul Mihai Șora), Casele Corpului Didactic sunt reînfiinţate şi îşi reiau activitatea ca instituţii judeţene de resurse, inovaţie şi expertiză, promotoare ale mişcării pentru reformă, centre de documentare şi informare, de perfecţionare şi dezvoltare profesională, cu un colectiv restrâns, compus din 15-16 persoane. Pe lângă Casa Corpului Didactic a fost înfiinţat Laboratorul de Orientare Şcolară şi Profesională, devenit mai târziu Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică. În 1990 a apărut publicația „Didactica Nova”, iar mai târziu, editura „Nova Didactica” a cadrelor didactice.
•Din ’90 până azi, instituţia a funcţionat în mai multe imobile – în strada Ursului, apoi pe 1 Decembrie (într-o clădire care a fost demolată şi unde a fost ridicată actuala clădire a Inspectoratului Şcolar Judeţean), într-o aripă a clădirii Primăriei, ca apoi să-şi dezvolte funcţionalitatea în actuala clădire – Bistrița, B-dul Independenţei, nr. 24.


• La iniţiativa Ministerului Educației, în zilele de 18-19 octombrie 2002 a fost sărbătorit centenarul Caselor Corpului Didactic, cu ocazia Conferinţei Naţionale a directorilor din aceste instituţii.